TRAGEDIE . Oamenii legii au gasit in apartamentul familiei Stoica trei cadavre Motive. Persoane din anturajul barbatului sustin ca familia avea mari probleme financiare Andrei Dumitrescu Un jandarm de 35 de ani, sotia sa, asistenta medicala si copilul de numai sase ani au fost gasiti morti in apartamentul lor din Buzau. Copilul fusese strangulat, iar barbatul si femeia injunghiati. Usa apartamentului fusese incuiata pe dinauntru, fapt care, cel putin in prima faza, indica anchetatorilor o crima in familie. Sergentul major Marian Stoica a lipsit de la serviciu, lucru care a starnit suspiciunea colegilor. Omul, salariat al jandarmeriei din anul 1996, era cunoscut drept un angajat foarte corect si ordonat si nu lipsise niciodata nemotivat. Unul dintre colegi a alertat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si, alaturi de o echipa a acestuia, s-a deplasat la locuinta jandarmului. Pentru ca usa era incuiata, oamenii au urcat, cu ajutorul unei franghii, pana la balconul apartamentului familiei Stoica, de la etajul 1 al blocului. Imaginea pe care au zarit-o pe fereastra a fost socanta. Barbatul, femeia si copilasul lor erau intinsi pe jos, iar camera era plina de urme de sange. Conform surselor din randul anchetatorilor, copilul de sase ani, care a fost strangulat, pare sa fi murit primul. Femeia, in varsta de 36 de ani, avea gatul taiat, iar jandarmul era injunghiat in abdomen. Conform unor surse din conducerea Inspectoratului Judetean de Jandarmi, marti seara, reprezentanti ai institutiei ar fi vorbit la telefon cu barbatul care miercuri a fost gasit mort. Unii dintre vecinii familiei au sustinut, socati de cele intamplate, ca singurele probleme pe care stiau ca le-ar avea familia Stoica erau cele de ordin financiar. In plus, se pare ca barbatul era un impatimit al jocurilor de noroc.